Baltagul - fisa de lectura

Baltagul – Fișă de lectură

  • TITLU: Baltagul
  • AUTOR: Mihail Sadoveanu
  • EDITURA: Editura Mihail Sadoveanu
  • PERSONAJE: Vitoria Lipan, Nechifor Lipan, Gheorghita, Minodora, Baba Maranda, Părintele Danilă, Calistrat Bogza, Ilie Cutui, domnul și doamna Vasiliu, etc.

EVENIMENTE SI DETALII:

Nechifor Lipan, soțul Vitorei Lipan, pleacă la Dorna pentru a cumpăra niște oi, dar nu se mai întoarce, așa că soția lui decide să plece în căutarea lui, împreună cu fiul lor, Gheorghiță.

Cei doi încearcă să găsească drumul pe care l-a urmat bărbatul și, datorită unor oameni amabili care le spun adevărul, reușesc să afle cu cine călătorea și în ce zonă a devenit de negăsit. Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, tovarășii de drum ai lui Nechifor Lipan, nu le oferă nicio informație relevantă, dar Vitoria Lipan îl identifică pe Lupul, câinele soțului ei, care o duce către locul unde acesta a murit.

Acolo, femeia și fiul ei găsesc trupul bărbatului și, în timp ce fac toate cele de cuviință, Vitoria își dă seama că cei doi care îl acompaniaseră pe soțul ei sunt ucigașii.

La înmormântare, nevasta îi acuză pe cei doi că l-au omorât pe Nechifor și, într-un moment de haos, Lupu îl ucide pe Calistrat Bogza, care recunoaște fapta.

O scenă care ilustrează valoarea tradiției este cea în care, după ce găsește cadavrul soțului ei de mult pierdut, Vitoria Lipan decide să procedeze conform obiceiurilor pe care le cunoaște. Ea cheamă un preot și invită oamenii să vină și să bea în cinstea lui Nechifor Lipan până la înmormântarea acestuia. Apoi, femeia îi organizează o înmormântare religioasă ca la carte și își propune să se întoarcă la locul de veci al bărbatului ei pentru parastasele stabilite, pe care va avea grijă să le facă și mai plăcute și corecte.


VOCABULAR:

  • Toloacă – bucată de pământ neîngrădit
  • Cățea – băț lung cu un cârlig în vârf, cu care ciobanii prind oile
  • Țărhat – bagaj
  • Târniță – șa de lemn
  • Pocladă – veltrap
  • A șugui – a glumi
  • Catrință – fustă sau șorț din portul național al femeilor
  • Iuft – piele groasă de bovine, folosită pentru fețe de încălțăminte
  • Zălud – bezmetic
  • Cășancă – broboadă împodobită pe margini cu flori brodate și cu franjuri

Vezi și alte rezumate și fișe de lectură

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.