În septembrie 1962 când grupul The Beatles înregistra prima lor melodie – “Love me do”, bunicul meu avea 13 ani și se pregătea pentru începutul ultimului an de gimnaziu. Au urmat anii de liceu și neuitatele petrecerile dansante unde John, Paul, George si Ringo aprindeau imaginația și incendiau atmosfera cu versuri și ritmuri atât de neobișnuite atunci.
În Decembrie 1980, când John Lennon a murit împuscat la New York și visul reunirii The Beatles s-a sfârșit definitiv la 10 ani de la destrămarea formației, tatăl meu avea doar 7 ani, aștepta cu nerăbdare Crăciunul iar evenimentul petrecut la mii de kilometri depărtare nici nu a ajuns la urechile lui. Acest lucru nu l-a oprit ca în anii adolescenței să asculte cu pasiune casete cu muzica The Beatles.
Astăzi, la aproape 60 ani de la prima melodie înregistrată de cei patru băieți din Liverpool, din camera fratelui meu mai mare răsună cu putere melodiile de pe primul album al The Beatles, “Please, Please Me”, înregistrat în 1963.
Datorită lor și eu ascult cu plăcere aceste melodii care te uimesc și mă întreb: “Oare de ce îmi place muzica bunicilor și părinților mei? Pentru că, pe de altă parte, cu siguranță nu mi-ar plăcea să mă îmbrac așa cum se îmbrăca bunica în anii 60 sau mama în anii 80!
De fapt răspunsul este mai simplu decât pare. Îmi place The Beatles pentru că muzica lor curge în ritmul alert al vieții de adolescent iar versurile se potrivesc unele cu celelalte ca piesele dintr-un puzzle. Au melodii care te fac să zambești când ești melancolic, să râzi chiar dacă ești obosit.
De aceea sunt sigură ca “Twist and Shout” , “Here Comes the Sun” și “Eleanor Rigby” vor fi nelipsite din playlist-ul mașinii autonome care-i va duce la școală pe adolecenții anilor 2050.