Prințesa si Regele
(Lottie Pumpkin din Cronicile Rosewood & Regele Arthur)
Lottie stătea în patul ei și citea o carte, despre un rege. Dar nu despre orice rege, Regele Arthur. Citea și tot citea și se tot mira cum de poate cineva să facă atât de multe fapte vitejești, când dintr-o dată, auzi un sunet. Îl auzi o dată, apoi de două ori si chiar încă o data. De fiecare dată se auzea de parcă venea tot mai aproape. Până la urmă se auzea așa de tare, încât a fost nevoită să se ridice și să vadă de unde venea. Se duse în baie unde găsi un bărbat puternic și chipeș. Era chiar regele Arthur, iar sunetul acela enervant era chiar plânsetul lui. Lottie, mirată, speriată, dar în același timp și curioasă îl întrebă ce s-a întâmplat. Regele Arthur îi răspunse întristat:
– Nu știu cum am ajuns aici. De fapt, nici nu știu unde sunt. M-am trezit într-un loc plin de sticle și de substanțe ciudate. Am fugit și m-am ascuns aici pentru că nu era nimeni.
Lottie știu imediat cine îl adusese acolo. Acela era proiectul secret al lui Binah, prietena ei. Se duse imediat în laboratorul de științe, unde o găsi foarte concentrată.
– Lottie, te rog, nu te supăra. Trebuia sa fie o surpriza pentru ziua ta. Știu ca citești acele cărți pe care ți le-am dat și am crezut că va fi interesant dacă vom avea un invitat special, spuse Binah.
– Dar Binah, uite ce ai făcut! Ai făcut până și cel mai curajos om sa plângă! se lamentă Lottie.
– Îmi pare rău, îl vom trimite înapoi imediat ce vom putea, dar, din păcate, următoarea data când mașina timpului va funcționa, este chiar ziua ta de naștere.
– Off, zise Lottie, dar de data aceasta i se adresa regelui Arthur, se pare ca mă vei avea drept companie pana luna viitoare.
Când ajunseră in dormitor, Regele Arthur fu primul care vorbi:
– As prefera ca cina sa îmi fie adusa in camera, daca nu va este cu supărare. A fost o zi grea.
– POFTIM?! striga Lottie. Deci, vrei ca EU, sa iți aduc cina in dormitorul MEU? Mă gândeam eu ca ești obișnuit cu luxul, dar chiar ești așa de îngâmfat?
– Cum îndrăznești sa mi te adresezi astfel? Sunt regele tău!
– Poate erai, acum 1000 de ani!
Așa a decurs toata seara, cu țipete si cu încăierări, dar dimineața erau amândoi așa de obosiți, încât au renunțat la certuri.
Lottie avea oricum o misiune foarte grea. Trebuia sa participe la cursuri si sa se poarte normal, iar in același timp sa ii poarte de grija si Regelui Arthur care se purta ca un bebeluș. In acea seara, Lottie a cedat din nou nervos si i-a spus Regelui Arthur:
-Daca nu te superi, „maiestate”, iți poți strânge lucrurile de pe jos?
-Desigur domnita Lottie.
Pesemne ca ii câștigase respectul cu o noapte înainte. Toata săptămâna au purtat doar conversații ca aceasta si la fel si săptămâna de după, pana când Regele Arthur o întreba, sfios, daca vrea sa ia cina cu el. Lottie, surprinsa, accepta invitația.
La cina, Arthur âi povesti cum mergeau lucrurile in regatul sau, iar Lottie ii povesti lucruri din lumea moderna. În zilele următoare Arthur îi dădea lecții de istorie, iar Lottie îl învață pe el cum să se descurce ți cum să nu iasă în evidență. Învățau unul de la altul și se simțeau bine împreună. Încet, încet legau o prietenie.
Între timp, Binah lucra zi și noapte la mașina timpului. Voia să o perfecționeze, ca nu cumva Regele Arthur să ajungă în altă epocă. Pe de alta parte, văzuse ce bine se înțelegeau Lottie și Arthur si nu voia să le strice prietenia. Îi era frică că dacă le distrugea prietenia, Lottie urma sa fie supărata pe ea, dar nu putea să lase supușii lui Arthur fără rege.
De același lucru își dădea seama și Lottie. Știa că era egoistă, că nici măcar nu trebuia sa îl păstreze acum, că trebuia să ii spună lui Binah să facă ceva cu mașina timpului, dar decise să mai petreacă cu el puținul timp pe care îl mai aveau împreună.
Cei doi se învățau unul pe altul, se jucau, dar ca toți prietenii se mai și certau. Toata lumea se mira când îi vedea pe cei doi împreună. Un tânăr voinic, chipeș, curajos și mofturos alături de fată absolut normală care nu avea mari pretenții de la cei din jur. Desigur, între ei mai erau multe alte diferențe, pornind de la faptul că îi desparțeau vreo o mie de ani, dar nimeni nu știa asta.
Veni și ziua de naștere a lui Lottie, iar Arthur era de negăsit. Îl caută peste tot și până la urma îl găsi în baie. Arthur plângea, din nou. De data aceasta, Arthur îi vorbi fără sa fie întrebat:
– Nu vreau să plec. M-am simțit așa de bine si îmi pare foarte rău ca trebuie sa mă întorc. Lumea aceasta este mult mai evoluată și nu mă pot întoarce acolo.
– Gândește-te că și tu ai făcut parte din faptul că a evoluat lumea. Ești parte din istorie, din ceva important. Trebuie să te întorci ca să-ți îndeplinești destinul.
Până la urmă Arthur se întoarse în lumea lui, dar Lottie știa că o să-l mai revadă.