Într-o zi din vacanța de vară, părinții m-au lăsat singură acasă. Bine, singură împreună cu Maro, cățelul meu care este destul de prostuț, așa ca nu îl consider chiar o persoană. Îl cheamă Maro pentru că m-au rugat pe mine sa îl denumesc. Era mic și maroniu, așa că l-am numit Maro. Se pare că nu am fost prea inspirată. Acum este un uriaș ciobănesc iar petele maronii au devenit negre. Așa că acum spun tuturor celor curioși că numele vine de la Marele Românesc.
Mă plictiseam așa că am decis să fac ceva creativ. Am decis să fac un tort. Creativ și gustos dintr-o lovitură. Am căutat o rețeta, dar nu am găsit ceva care să mă atragă, așa că am inventat propria rețetă de tort. Am măsurat făina și zahărul ochiometric. Adică oamenii făceau torturi și înainte să se inventeze cântarul, nu-i așa? Am pus un castron plin de zahăr și jumătate de castron de faină. Tortul meu trebuia să fie dulce. Am pus și zece ouă plus jumătate de sticlă de lapte – atât am găsit în frigider și am amestecat cu mixerul la cea mai mare viteză. Mă cam grăbeam. După aceea am rămas doar cu jumătate de aluat, dar Maro a lins repede tot ce ajunsese pe pereți așa că a fost bine. Am pus aluatul la cuptor chiar dacă nu aveam voie. După vreo 10 minute, l-am scos și l-am decorat cu ajutorul unor creioane cu pasta de zahăr colorat. Arăta bine. Apoi am văzut ce scria pe creioane. Erau tuburile mele de acrilice pe care le rătăcisem acum 2 ani. Măcar poza de pe Instagram a arătat bine chiar dacă mama si tata nu au fost prea incantați.